Evaluare în educaţie la Limba şi literatura română

Concursul este organizat de Fundaţia de evaluare în educaţie în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, sub egida Academiei Române. Taxa de participare este 20 de lei / elev.

Concursuri organizate de Catedra de limba şi literatura română

                Elevii şcolii noastre îşi pot etala talentele în cadrul diferitelor activităţi extraşcolare. Concursul de scenete ”Zâmbete de primăvară”, organizat în colaborare cu Casa de cultură a municipiului Salonta s-a bucurat de o mare popularitate, la acesta participând şi echipaje de la alte şcoli din Salonta sau din zonă. Acelaşi succes l-a avut şi Concursul de recitări „Fascinaţia poeziei”, desfăşurat atât la nivel de şcoală, cât şi zonal.
            Diferitele spectacole organizate anual, cum ar fi cel din 15 ianuarie sau cel din 2 martie (ziua de naştere a patronului spiritual al şcolii) dau ocazia elevilor să-şi demonstreze diverse aptitudini.
Simpoziunul Cultural al elevilor, aflat în acest an la prima ediţie, a însemnat o provocare, atât pentru elevi, cât şi pentru profeorii organizatori sau coordonatori.
Concursurile şi olimpidele şcolare, realizate în colaborare cu Ministerul Învăţământului sau cu Fundaţia de Evaluare în Educaţie se adresează, în special, elevilor cu aptitudini şi competenţe deosebite în domeniul limbii şi literaturii şi constituie un prilej de acomodare cu examenele, dar şi de testare a cunoştinţelor şi ceativităţii.

Prof. Zoe Nagy